Lasa-ti un mesaj,va rog!

miercuri, 26 octombrie 2011

21 de semne dupa care recunosti un fals recenzor la recesamant

21 de semne după care recunoşti un fals recenzor la recensământ
Deoarece odată cu începerea recensământului populaţiei şi al locuinţelor s-a înmulţit şi numărul recenzorilor falşi, le oferim cititorilor un mic ghid prin care să-i recunoască. Este vorba de 21 semne foarte simple după care îţi dai seama imediat dacă individul care tocmai ţi-a bătut la uşă e un recenzor fals:
1. Nu notează absolut nimic, spune că oricum ţine minte totul;
2. Are armă și cagulă pe faţă;
3. Te filmează;
4. Cere voie să meargă la baie după care spune „Lăsaţi,mă descurc, ştiu unde e”;
5. Te roagă să contribui cu ceva fiindcă tocmai a murit un recenzor, băiat tânăr, n-are nevastă-sa bani de înmormântare, plus că mâine e şi ziua sfântului patron al recenzorilor;
6. Iese din şifonier;
7. Îţi cere legitimaţia de călătorie sau abonamentul;
8. Nu te întreabă absolut nimic;
9. Întreabă „mai aveţi vişinată d-aia bună de anul trecut?”
10. Îţi cere de lucru, vrea să ştie daca ai fier vechi sau sticle goale;
11. Prima întrebare pe care ţi-o pune este dacă l-ai primit pe Iisus, şi dacă da, când, că-l caută de dimineaţă şi nu dă de el;
12. Îţi cere bani cu împrumut până la următorul recensământ;
13. Jumătate din întrebări sunt legate de locul unde ţii banii iar restul, de orele la care nu e nimeni acasă;
14. Te invită să te protejezi, că nu ştie pe unde a mai fost cu recensământul înainte, pe la ce fel de împuţiţi;
15. După ce-i deschizi uşa te întreabă dacă eşti acasă;
16. În loc de chestionare de recensământ te invită să completezi chestionare auto şi la sfârşit îţi spune câte puncte ai făcut;
17. Te întreabă dacă nu mai ştii pe nimeni care să aibă nevoie să i se facă recensământul, vreo rudă, ceva;
18. Se oferă să îţi facă o cafea;
19. Vine cu familia cu bagajele făcute şi te anunţă că-l aşteaptă băieţii cu mobila în curte şi ai putea să le dai o mână de ajutor;
20. Dacă nu le deschizi îţi taie cablul;
21. Li se văd zeghea şi cătuşele şi se scuză că n-au avut timp să se schimbe.

Primul om care traieste cu un telefon mobil mantat in mana


Britanicul spune ca acum ii este mult mai usor sa se descurce! Vezi ce smartphone a ales!
Britanicul de 50 de ani Trevor Prideaux este primul om care traieste cu un telefon mobil in mana, idee care i-a venit pentru ca ii era greu sa se descurce cu telefonul.

Omul s-a nascut fara antebrat si poarta o proteza. El a venit cu ideea de a-si montat un telefon in mana dupa ce a folosit un iPhone si “a devenit foarte clar ca aceasta piesa de tehnologie nu poate fi folosita ideal cu o singura mana”, a declarat barbatul pentru presa britanica.