Cuptorul cu microunde

 

 Se spune că în anul 1945 unui inginer pe nume Percy Spencer i s-a topit în buzunar un pachet de ciocolată cu alune. Faptul ar fi trecut neobservat dacă Spencer n-ar fi lucrat la o companie care producea instalaţii de radar şi dacă el nu ar fi dedus că topirea ciocolatei este produsă de microunde. Acestea sunt caracterizate de frecvenţa lor de 2,45 gigahertzi, adică 122 milimetri lungime de undă şi se situează între infraroşu şi undele radio în spectrul radiaţiilor electromagnetice. Hotărât să le exploateze calităţile, Spencer a reuşit să construiască instalaţii cu microunde utilizate în mici cuptoare încă din 1967. Cu timpul au devenit banale, genul de obiecte casnice pe care nu le doreşte nimeni în mod special, dar care devin în scurtă vreme indispensabile. Oricine se întreabă dimineaţa când îşi reîncălzeşte ceaşca de cafea cum s-a descurcat vreodată fără cuptoraşul cu pricina. Temperaturile nu foarte ridicate sunt obţinute prin ceea ce se numeşte „încălzire dielectrică”, microundele provoacă rotaţia moleculelor de apă care ajung aproape de fierbere.
Bucătarii cu pretenţii privesc cu dispreţ şi superioritate cuptoarele pomenite, nu de alta, dar ele nu permit rumenirea, caramelizarea sau glazurarea unor feluri mai pretenţioase. Întrebuinţările zilnice sunt bine cunoscute, dar la ele se mai pot adăuga câteva, unele neaşteptate sau chiar surprinzătoare.
Primul exemplu, dezinfectarea şi mai ales dezodorizarea bureţilor de bucătărie. Aceştia ajung să răspândească un miros nu dintre cele mai plăcute. Soluţia constă în înmuierea lor în apă la care s-a adăugat oţet sau zeamă de lămâie, urmată de încălzirea lor la temperatură maximă timp de un minut. Atenţie, la scoatere din cuptor folosiţi o mănuşă pentru a preveni arsurile. Plăcile, zise şi funduri, de plastic sau de lemn, pe care tăiem legumele, îşi recapătă prospeţimea dacă sunt spălate cu apă caldă, frecate cu o jumătate de lămâie şi încălzite şi ele un minut.
În cazul în care mierea din borcane a fost depozitată mai multă vreme şi s-a zaharisit („a cristalizat”, pentru cei ce preferă terminologia ştiinţifică) este suficient să o introducem (fără capac !) în cuptor şi s-o încălzim până la o temperatură medie timp de 30-60 de secunde. Aluaturile cu drojdie cresc cu o viteză de necrezut dacă le aplicăm doar 10% din puterea apara­tului timp de trei minute şi le lăsăm să se „odihnescă”, tot în cuptor, alte trei minute.
Pentru reţetele care cer o căpăţână de usturoi copt (la un cuptor obişnuit durează cam trei sferturi de oră) se taie vârful, se adaugă sare şi piper, se stropeşte cu ulei, se pune într-un bol mic cu apă pe fund şi se acoperă cu folie de plastic. După şapte minute şi jumătate veţi stârni admiraţia, poate şi invidia, celor care se laudă cu experienţa lor culinară. Nu mai puţin plăcută şi utilă este folosirea cuptorului cu microunde pentru coacerea nucilor, alunelor sau crutoanelor. Puneţi-le pe o farfurie adecvată, încălziţi-le trei minute la maximum, lăsaţi-le să se răcească şi aveţi ceva bun de ronţăit.
În fine, un sfat util, dacă vreţi să exploataţi din plin lămâia scoasă din frigider, nu o stoarceţi imediat, încălziţi-o vreo 20-30 de secunde în cuptor. Veţi obţine astfel mai multă zeamă decât aţi fi sperat.
Ne aflăm într-un domeniu al ştiinţei aplicate pomenit în primul roman al lui Thomas Pynchon, „V”. Doi marinari, Benny Profane şi nelipsitul său prieten, Pig Bodine, se pregătesc pentru o permisie în port, dar nu reuşesc să facă rost de prezervative. Un relativ bătrân lup de mare îi sfătuieşte să stea aproape de antena radarului câteva minute, ca să devină astfel ste­rili. Spre norocul lor, lângă antenă, un camarad transforma nişte carne tocată într-un delicios hamburger şi le explica că acesta este efectul undelor radar. Cei doi, înspăimântaţi, renunţă la permisie.
Evident, Pynchon cunoştea efectul microundelor. Cartea lui a apărut în 1963, ceea ce dovedeşte prioritatea lui Percy Spencer. De altfel, Pynchon nici nu voia un brevet de invenţie sau un patent, mulţumindu-se cu succesul de critică. Dar şi de librărie.